Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, acuză actuala ministră a Mediului, Diana Buzoianu, că blochează fără temei juridic finalizarea unor hidrocentrale esențiale, printre care proiectul Surduc-Siriu, aflat la 85% grad de execuție.
El subliniază că, în cei doi ani de mandat, a refăcut împreună cu Mircea Fechet și Ministerul Mediului toate documentațiile de mediu pentru aceste obiective, în ciuda hărțuirii din partea ONG-urilor Greenpeace, Bankwatch și Declic.
Burduja evocă munca intensă alături de echipe tehnice, cu studii de mii de pagini refăcute de Hidroelectrica de la zero, pentru hidrocentrale în care Statul Român a investit miliarde de euro și care zăceau blocate de zeci de ani din cauza birocrației. Proiectul Surduc-Siriu, considerat obiectiv strategic național și inclus în programul de guvernare, ar putea produce 150 GWh de energie curată românească, reducând dependența de importuri scumpe. Schimbarea miniștrilor a împiedicat emiterea ultimului acord de mediu, iar acum Buzoianu cere reluarea întregului proces.
„România, țara Meșterului Manole. Timp de doi ani, cât am fost ministru la energie, am refăcut împreună cu Mircea Fechet și Ministerul Mediului toate documentațiile de mediu pentru hidrocentralele aflate în lucru.
Cele pentru care am fost amenințat, jignit și hărțuit de 2-3 ONG-uri de mediu: Greenpeace, Bankwatch și Declic. Cele în care Statul Român a investit miliarde de euro, cele care sunt aproape gata și cele care de zeci de ani zăceau blocate în birocrație și incompetență.
Am stat zile în șir cu echipele tehnice. Studii de mii de pagini. Hidroelectrica a refăcut tot, de la zero. Am depus documentațiile și am parcurs șirul nesfârșit de pași birocratici.
Din păcate pentru noi toți și pentru unele dintre aceste obiective de interes național, nu am mai apucat ultimul pas – emiterea acordului de mediu nou. S-au schimbat miniștrii și…acum o luăm de la capăt.
Hidrocentrala Surduc-Siriu e 85% gata. Ar putea livra 150GWh în sistem, energie curată românească. Ce face actualul ministru al mediului? Fără niciun temei juridic, cere reluarea procesului de la zero! Sunt siderat. I-am adresat o interpelare parlamentară pe subiect. Aștept lămuriri și le voi publica.
Așa nu se mai poate. Nu avem suficientă energie produsă în România, depindem de importuri scumpe și ne faultăm singuri! Legea spune clar: Surduc-Siriu e obiectiv strategic național, asumat inclusiv în programul de guvernare. Ajunge!”, a scris Sebastian Burduja pe pagina de Facebook.