Premierul Ilie Bolojan vine cu explicații după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să trimită la Curtea Constituțională a României (CCR) legea pensiior speciale ale magistraților, pe care Executivul și-a asumat răspunderea. În motivarea deciziei, judecătorii arată că noua lege nu doar că „încalcă independența justiției”, dar și „elimină de facto pensia de serviciu” pentru judecători și procurori. 

UPDATE Prahova Principala urgență e să reluăm furnizarea de apă potabilă pentru oameni și agenții economici, a căror blocare ne poate crea alte costuri. Împreună cu autoritățile din Prahova, de toți cei implicați am lucrat să realimentăm oamenii. Am convenit ca in aceasta după amiaza sa fie convocat Comitetul Pentru Situații si de Urgentă ca din aceasta seara sa fie reluată alimentarea cu apă. Nu se va vedea imediat peste tot, ci treptat. Am mandata reprezentat să voteze pentru această reluare, pentru ca oamenii să aibă acces la apă cât mai repede. După ce s-a furnizat apă care nu are concentrație de nămol, după ce a ajuns înb rezervoarele operatorului este nevoie de 72 de ore ca să vedem dacă apa e potabilă. Am mandatat ca și în zilele următoare să se asigure susținerea aclor localități pentru alimentarea cu apă potabilă prin rezervele de stat.

UPDATE 15:13 – Am avut mai multe proiecte în ședința de guvern. Avem de absorbit până în august 2026 aproape 10 mld de euro, iar acest OUG închide toate problemele. A doua OUG este cea a petrolului unde se clarifică cum se aplică sancțiunile internaționale la explorare și exploatare a resurselor astfel încât să fie protejate interesele României. Pe componenta de sancțiuni s-a prelungit până în primăvară anului viitor, dar acest proiect e important. Creează un cadru legal prin care interesele noastre sunt protejate la exploatări de gaz si petrol. Memorandumul privind reforma de stat. Am făcut o analiză, avem nu doar n iște jaloane din PNRR, ci un interes legitim ca marile companii de stat să fie mia bine conduse. Prin memorandum se definesc mai bine rolurile, ca să spunem care vor di listate la bursă, care vor fi închise, reorganizate. Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de ministere. Compania Tarom, Metrorex, CFR, CFR Călători, LEcen Bucuyresti, Coplmpelzul ValeaJiului si CE Oltenia. Am vrea ca bugetele să nu mai fie aprobate mai târzui de aprobarea bugetului de stat, să aibă un parcurs clar pentru crestarea performanțelor.

 
 

UPDATE 15:00 – Am avut o deplasare în Ungaria și Austria. La Viena am discutat aspecte de politică generală, componenta de investiții și economie, am apreciat delegația de companii românești. Când intri pe piețele mature e dificil. Le sunt recunoscător companiilor românești care intră în Europa. Vrem să le sprijinim și să avem campioni regionali cu sediul în România. Fiecare român care se integrează în Austria face cinste țării. La îngrijirea bătrânilor și-n construcții sunt cei mai mulți. Un alt subiect important a fost aderarea României la OCDE. Ne propunem ca aul viitor să intrăm, iar în ianuarie avem comitet de afaceri fiscale și avem sprijinul Austriei și Ungariei. Obiectivul nostru este să avem energie la un preț bun. Avem un plan de măsuri care țin și de colaborarea cu Austria și Ungaria. Trebuie să creștem capacitatea de producție de energie, pentru că avem perioade în care importăm energie. Iernut, în Mureș, este un proiect important. Avem nevoie și de creșterea capacității de stocare. Vom asigura co-finanțări, ca atunci când avem energie în plus, să stocăm. Un punct importante este interconectarea cu Austria și Ungaria. Sunt perioade când avem surplus de energie pe care l-am putea exporta, iar la import, o putem face la prețuri mai bune. România Ungaria Austria trebuie să aibă relații de interconectare. Pregătim un memorandum între România Ungaria, vom construi rețele înspre nord vestul României. Avem disponibilitatea din partea Austriei să creștem capacitatea de transport, optimizând prețul energiei. 

Deşi tematica nu a fost anunţată oficial de către reprezentanţii Executivului, declaraţiile vin la scurt timp după ce Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis sesizarea CCR cu privire la legea privind pensionarea magistraţilor.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, respectiv 102 din tot atâţia participanţi.

 
 

Legea privind pensiile magistraţilor a mai fost atacată la CCR şi a fost declarată neconstituţională. Încă de atunci s-a pus în discuţie, inclusiv din cadrul coaliţiei, legitimitatea Guvernului, dacă proiectul nu trece testul constituţionalităţii. 

Articolul precedentAnca Alexandrescu, din nou printre bucureșteni VIDEO
Articolul următorViktor Orban: Urmează zile decisive pentru viitorul războiului din Ucraina și securitatea Europei