Social-democrații sunt hotărâți să sprijine majorarea pensiilor în 2026, astfel încât să fie acoperite pierderile suferite de pensionari în anul 2025, susține președintele PSD, Sorin Grindeanu. Potrivit liderului PSD, discuția va avea loc în cadrul construcției bugetului pentru anul viitor.

”Faptul că în anul 2025 puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut dramatic în România, spre deosebire de anul 2024,  când PSD-ul a făcut cea mai mare creştere a pensiei de după Revoluţie, ne ducem în situaţia acestui an în care, şi am şi spus ieri, suntem absolut hotărâţi să susţinem creşterea pensiilor în România. Că vor fi pe un sistem din acesta one-off, cum a mai funcţionat în trecut, că vom găsi o altă formulă, acest lucru trebuie să se întâmple. Nu există. Pensiile în anul 2026 trebuie să crească şi trebuie să existe o sumă care să acopere pierderile imense suferite de pensionari în anul 2025”, a declarat Sorin Grindeanu, la Gândul. 

Liderul PSD a precizat că discuţia va avea loc când va începe dezbaterea pe bugetul de stat pe 2026.  ”Ăsta este un motiv nu important, extrem de important pentru PSD”, a adăugat Grindeanu. 
 
El a arătat că o majorarea poate fi şi sub forma unui ajutor one-off, care s-a mai practicat, dar trebuie să existe. 
 
Totodată, Sorin Grindanu a menționat că prin măsuri de relansare economică găseşti resursele necesare pentru creştere economică. 
 
”Sigur că o să-ţi scadă deficitul dacă opreşti investiţiile şi pui taxe şi impozite mai mari. Evident! Dar nu asta ne dorim. Şi nu vreau să se laude nimeni cu aşa ceva. Nu poţi să te lauzi că ai redus deficitul, fiindcă ai oprit investiţiile şi ai crescut taxele şi impozitele. Asta e lipsă de bun simţ. Poţi să faci aceste lucruri, să faci măsuri de relansare şi asta tot propune PSD-ul, care să ducă la creştere economică. Asta este calea corectă pe care trebuie să o urmăm”, a mai spus Grindeanu. 

Articolul precedentAbsența lui Nicușor Dan de la Davos stârnește controverse. Ion Cristoiu, critici dure la adresa președintelui
Articolul următorBolojan, pus la zid! Liderii PNL, val de reproșuri la adresa premierului: STENOGRAME explozive din ședința liberalilor de la Vila Lac