Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă, începând cu ora 12,00, va avea loc, în şedinţă publică, tragerea la sorţi computerizată pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă şi a locţiitorilor acestora pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 6 decembrie, anunță AGERPRES.

Potrivit unui comunicat transmis joi, tragerea la sorţi se desfăşoară la sediul Biroului electoral de circumscripţie nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării din Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp D1, Sala de Marmură.

Potrivit legislaţiei în vigoare, preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în şedinţă publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată pe funcţii, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează în procese-verbale semnate de reprezentanţii AEP şi preşedintele Biroului electoral de circumscripţie nr. 43, care se aduc la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii, respectiv la sediul Biroului electoral de circumscripţie nr. 43 şi pe site-ul acestuia.

Corpul experţilor electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către AEP, mai precizează sursa citată.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 112. Cum să nu plecați urechea la știrile false
Articolul următorPER se delimitează de Partidul Social Democrat Independent condus de Marean Vanghelie