Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, a murit duminică noaptea. El a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene în 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

“S-a stins azi noapte din viaţă, după o lungă suferinţă, prin care a trecut lucrând până în ultima clipă, ambasadorul George Ciamba”, a scris, luni, pe Facebook, diplomatul Mihnea Motoc.

Motoc îl descrie pe Ciamba drept “una din cele mai strălucite minţi, politice şi diplomatice, ale generaţiei noastre şi un om de mare fineţe”.

“George mi-a fost coleg şi prieten apropiat de când am început să lucrăm în Ministerul Afacerilor Externe. În cariera lui exemplară, a avut o contribuţie enormă la amplificarea parteneriatului strategic româno-american, la aderarea noastră la NATO; a fost un desăvârşit ambasador al României în Grecia şi Turcia şi ministrul afacerilor europene în timpul Preşedinţiei române a Consiliului U.E. din 2019. Dispariţia sa este o mare pierdere pentru diplomaţia română, dar şi mai mult pentru cei dragi şi apropiaţi”, îşi aminteşte Motoc.

Fostul premier Victor Ponta l-a descris pe George Ciamba drept “un adevărat profesionist, un diplomat desăvârşit, un tată şi soţ minunat, un prieten adevărat, un model pozitiv între atâtea negative”.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a vorbit despre un “distins diplomat de carieră, decent, profesionist şi devotat României”.

Şi Natalia Intotero, care a făcut parte din Comisia pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, în legislatura trecută, a scris despre diplomat.

 “Un profesionist, un diplomat de carieră, un om mereu cu zâmbetul pe buze, un om care şi-a iubit ţara şi meseria pe care a ales să o facă. Un coleg bun care a adus plus valoare ţării noastre de-a lungul carierei sale şi cel care a gestionat exemplar prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene, în calitate de ministru al afacerilor europene”, a scris ea, pe Facebook.

 

George Ciamba a fost numit în funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene la 14 noiembrie 2018.

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentBarna, despre desfiinţarea SIIJ:Atâta timp cât nu găsim o soluţie în coaliţie, o sesiune extraordinară este prematură
Articolul următorContract de zeci de milioane de euro pentru colectare și transport deșeuri, în Dâmbovița