În urma unor controale efectuate în teren, polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, au confiscat 142 de metri cubi de material lemnos și au aplicat amenzi în valoare de 13.000 de lei.

 

În perioada 4 – 9 septembrie 2020, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în teren și la societăți comerciale din zona Munților Apuseni.

 

Astfel, în urma controlului efectuat la un ocol silvic din Abrud, s-a constatat că,  în perioada 11.06.2020-28.08.2020, reprezentanții acestuia au expediat 12 avize primare, pentru însoțirea cantității de 54 de metri cubi de lemn de foc, din locuri în care ocolul silvic nu deține puncte de lucru sau depozite temporare.

 

Față de ocolul silvic, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000  lei, iar complementar s-a dispus confiscare valorică a cantităţii de 54 metri cubi de material lemnos.

 

Nereguli au fost constatate și în urma controlului la o societate comercială din Avram Iancu.

 

Aceasta deținea, în platforma primară, 13 metri cubi de material lemnos pentru care reprezentanții societății nu a putut prezenta documente legale de proveniență. Fapta a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 19 din Legea 171/2010 precum și cu confiscarea celor 13 metri cubi de material lemnos.

 

Totodată, polițiștii au constatat faptul că, în platforma primară care aparține aceleiași societăți, erau abandonați 75 de metri cubi de material lemnos. Materialul lemnos găsit a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Valea Arieșului.

 

Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua.

Articolul precedentTransporturi ilegale de lemne în Ialomița. Amenzi drastice
Articolul următorVictor Ponta – jucăria preferată a sistemului. Dosare grele fabricate la comandă