Poliţiştii argeşeni au amendat cu suma de 40.000 de lei două firme care activează în domeniul exploatării lemnului şi care au introdus date false în aplicaţia SUMAL, care urmăreşte transporturile de masă lemnoasă. Sancţiunile au fost aplicate pentru emiterea de avize de însoţire a mărfii fără a fotografia mijlocul cu care lemnul era transportat. Poliţiştii au confiscat, de asemenea, masă lemnoasă în valoare de peste 90.000 de lei.

Controalele la firme care activează în domeniul exploatării materialului lemnos au fost făcute de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş şi de specialiştii Gărzii Forestiere Ploieşti – Biroul Garda Forestieră Judeţeană Argeş, în condiţiile în care existau suspiciuni că agenţii economici verificaţi încărcaseră date false în aplicaţia SUMAL 2.0, relatează News.ro. 
 
În urma verificărilor efectuate la un agent economic cu sediul în comuna Pietroşani, s-a constatat că în perioada august 2023- ianuarie 2024, reprezentantul societăţii a emis 8 avize de însoţire a materialului lemnos, în baza cărora a transportat cantitatea totală de 251,445 metri cubi de material lemnos, diverse specii, fără a realiza fotografii direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor medii sau dispozitive electronice, fotografiile fiind încărcate în aplicaţia informatică SUMAL 2.0. 
 
”Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancţionată contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantităţii de 251,445 m.c. material lemnos diverse specii şi sortimente, cu o valoare de 84956,15 lei”, informează IPJ Argeş.
 
În mod similar procedau şi reprezentanţii unei firme cu sediul în comuna Davideşti.
 
”Din verificări s-a stabilit că, în perioada iulie-decembrie 2023, au fost emise 7 avize de însoţire a materialului lemnos, pentru cantitatea totală de 29,82 m.c. de material lemnos de foc diverse specii, fără a fi realizate fotografii direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor medii sau dispozitive electronice, fotografiile fiind încărcate în aplicaţia informatică SUMAL 2.0”, mai arată sursa citată. 
 
Drept urmare, societatea a fost amendată contravenţional cu 10.000 de lei şi în plus a fost luată măsura complementară a confiscării valorice a cantităţii de 29,82 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de 7.142,72 lei.

Articolul precedentLegumele și fructele cu cele mai mari niveluri de pesticide
Articolul următorAna Maria Păcuraru dă tonul în politica internă și internațională, din fruntea Departamentului Externe. Emisiunea “Raport de Zi revine”, din 25 martie, la Realitatea PLUS