După creșterile de anul acesta, seniorii României vor benefica de noi majorări de pensii și în 2025. Asta pentru că data este prevăzută în noua lege a pensiilor, spune ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul a precizat că mulți au susținut că guvernanții au preluat un mecanism care exista deja în legile anterioare.

„Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut, dar, partea semnificativă, importantă pentru români pe care noi am adus-o este aceea că am stipulat în textul legii faptul că această majorare se face în luna ianuarie a fiecărui an. Este un câștig important pentru Legea Pensiilor, fiindcă să știți că au fost ani în care nu am avut nicio creștere a punctului de pensie în România sau s-a făcut în septembrie această creștere”, a afirmat ministrul.

Astfel, în noua lege este prevăzută „o garanție” pentru pensionari că vor beneficia de această majorare.

Prin urmare, în ianuarie 2025 va exista o altă majorare.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMiron Mitrea despre „căsătoria PSD-PNL” și „condamnarea la guvernare”: „Suntem în momentul în care liderii politici fac declarații proaste”
Articolul următorDănuț Pop: Este pur și simplu inexplicabilă pentru mine, această vâltoare în jurul candidaturii lui Piedone la Primăria capitalei