Partidul Ecologist Român face apel la guvernul României sa ia în considerare asigurarea unor locații de stat sau private pentru asigurarea carantinei.
Viteza de răspândire a Covid-19 a alarmat populația României iar reprezentanții statutului român au obligația să aplice măsuri imediate. Deși, prima măsura pe care au luat-o și alte state, a fost închiderea granițelor pentru persoanele care ar fi venit din zonele epidemice, măsură recomandată de Partidul Ecologist Român, se pare că statul român a pierdut momentul de start al măsurilor de prevenție și astăzi, gestionarea răspândirii coronavirusului devine din ce în ce mai complicată.
Repatrierea românilor din focarele epidemice ale Italiei este un subiect intens dezbătut în aceste zile iar zvonul punerii sale în practică conduce la stabilirea unui plan bine pus la punct de către autorități. Una dintre probleme, pe care Raed Arafat le-a menționat ar fi spațiile de carantină, care ar putea fi insufiente la un moment dat. Credem că în aceste momente de grea încercare, statul ar trebui să ia în considerare asigurarea unor locații de stat sau private pentru asigurarea carantinei: scoli, cămine culturale, biserici, malluri și chiar hoteluri, care sunt dispuse să se implice în schimbul unor facilitați fiscale. Din păcate, auto-izolarea a demonstrat că nu ajută prea mult, neexistând o educație a populației în acest sens pentru perioadele epidemice, iar apa ori condițiile de igienă sunt chiar absente în multe cazuri din România.