Un bărbat a fost atacat de un urs marți, 13 august, în timp ce se afla la cules ciuperci într-o pădure aflată în apropierea satului Cetăţuia din județul Harghita. A fost dus în stare stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.
Primarul comunei Sânsimion, de care aparţine satul Cetăţuia, Kozma Istvan, a declarat, miercuri, 14 august, că imediat după atac, alți culegători de ciuperci au făcut zgomot, folosind găleţile pe care le aveau la ei, şi au reuşit astfel să alunge ursul, ajutaţi şi de câinii care-i însoţeau, potrivit Agerpres.
Oamenii au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au transportat rănitul din pădure, cu căruţa, până într-un loc de unde acesta a putut fi preluat de o ambulanţă.
Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, doctorul Peter Szilard, a declarat că bărbatul atacat de urs a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, având plăgi muşcate şi scoriate la nivelul mâinii şi piciorului drept şi a feţei.
Primarul comunei Sânsimion a mai precizat că a fost constituită imediat, conform legii, comisia de intervenţie, iar jandarmii au folosit semnale acustice pentru alungarea animalului, dar acesta nu a mai fost găsit la faţa locului.
Ce spun martorii
Martorii au spus că bărbatul ar fi fost atacat de fapt de o ursoaică în apropierea căreia au fost văzuți trei pui.
„Noi, împreună cu medicul veterinar, jandarmii şi vânătorul ne-am deplasat la faţa locului unde a fost atacul, ne-am întâlnit cu alte persoane aflate la cules de ciuperci, am atras atenţia că e periculos să fie acolo, jandarmii au folosit semnale acustice pentru a alunga, dar nu am găsit la faţa locului ursul”, a spus Kozma Istvan.
Primarul a menţionat că este pentru prima dată în ultimii ani când un om este atacat de urs în zona comunei Sânsimion, precizând că din cele spuse de pădurari, zona în care a avut loc incidentul este una preferată de urşi.
Acesta este cel de-al treilea caz de atac al urşilor asupra oamenilor înregistrat în Harghita, de la începutul anului.
Sursa: Realitatea Ecologista