Bogdan Stanoevici, fost ministru al Românilor de pretutindeni și actual candidat PER la alegerile parlamentare, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă a candidaților partidului, că „acest virus a fost creat în laborator” iar “brevetul este înregistrat şi la Paris şi la New York”.

“Acest virus a fost creat în laborator. Nu mai există niciun fel de dubiu asupra acestei situaţii. Există brevetul înregistrat şi la Paris şi la New York. Acest virus, fiind creat în laborator, deci nefiind creat în natură, este extrem de periculos, pentru că suportă foarte multe mutaţii. Ne aflăm deja la cea de-a noua mutaţie a acestui virus. În momentul în care un virus are mai multe tulpini, cum e cazul acestui COVID-19, e evident că nu există un vaccin care să poată să acopere toate aceste mutaţii”, a afirmat Bogdan Stanoevici.

El a mai spus că alegerile generale nu ar trebui organizate.

“Dacă a face alegeri devine un pericol pentru sănătatea populaţiei, este evident că nu trebuie făcute alegeri. Ne aflăm în paradoxul unui Parlament în care nu ştim cine are puterea şi cine face parte din opoziţie, pentru că, de fapt, nu există opoziţie, ci o înţelegere între cei care decid soarta românilor. Şi această înţelegere este, din păcate, împotriva românilor. Gestionarea acestei crize sanitare a fost făcută absolut într-un mod catastrofal”, a adăugat Stanoevici.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentMinistrul Tătaru: ”Nu cred că vom avea un lockdown până la alegeri”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 103. Minciuna se strigă, adevărul se șoptește!