Începând din data de 2 mai, ora 23.59, se dă start la o nouă sesiune de înscriere în cadrul, Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă organizarea unei sesiuni de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

„În vederea participării în cadrul programului de anul acesta, toţi instalatorii vor trebui să îndeplinească procedurile aplicabile în sesiunea din acest an, respectiv să se înscrie în aplicaţie şi apoi să încheie contracte de participare cu AFM, inclusiv instalatorii care au fost validaţi în sesiunile anterioare.

De asemenea, anul acesta persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform graficului pe care urmează să îl publicăm pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Prin acest program, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Articolul precedentLună de foc pentru Coaliție – ce miniștri pleacă acasă. Începe bătălia pentru cele mai importante ministere
Articolul următorDarius Vâlcov, dat în urmărire de Poliţia Română