Reactia PER la cel mai recent anunt privind poluarea Capitalei: ”Avem infringement pe poluare...

Preşedintele PER Dănuț Pop spune ca partidul pe care îl reprezintă este de partea cetațenilor îngrijorați si revoltați de posibilitatea redeschiderii gropii de gunoi de la Glina şi astfel face apel către Agentia de Mediu si ministrul Mediului să nu condamne încă o dată populația din zona la îmbolnaviri şi chiar moarte prin acordarea autorizației de funcționare pentru o stație de sortare.

Mohammad Murad, PER: ”Eu, personal, am vrut să candidez, dar am primit un telefon...

Presedintele Executiv al PER, Mohammad Murad, a facut analiza sezonului estival aferent anului 2022, prilej cu care a punctat că acesta este cel mai prost sezon din ultimii 30 de ani și că o parte din vină îi aparține și primarului Vergil Chițac.

Gutău, după ce a câștigat un nou mandat: ”Oamenii au votat continuitatea, au votat...

0
Primarul în funcţie al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău (Partidul Ecologist Român), a fost reales, el obţinând peste 47% dintre voturi. În schimb, la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea PNL obţine cele mai mute mandate, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu (PSD), este reconfirmat în funcţie.

Preşedintele Partidului Ecologic Român, Dănuţ Pop, propune răscumpararea de pe Bursa a acțiunilor Fondului...

0
Listarea la Bursă a companiilor cu capital majoritar proprietatea Statului român și tranzacționarea unor pachete minoritare de acțiuni, ar trebui sa se faca doar dacă aceasta atrage după sine acces la finanțări pe piața de capital, deschidere spre noi piețe și investitori strategici, dezvoltare si performanta, precizează preşedintele Partidului Ecologic Român, Dănuţ Pop, într-un comunicat de presă.

Un nou nume mare pe lista Partidului Ecologist Român la alegeri

0
Fostul fotbalist Adrian "Rica" Neaga candideaza la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 din partea Partidului Ecologist. Neaga este pe lista pentru Senat a PER Arges, filiala al carei control l-a preluat deputatul Catalin "Mitraliera" Radulescu, exlcus din PSD.

Întrebarea lui Dănuț Pop pentru Nicușor Dan: ”Frigușor, spune drept, chiar încerci cu orice...

0
Președintele Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop, se arată revoltat de faptul că petrecerea de revelion din acest an din Capitală nu o să mai aibă loc.

PER îl critică dur pe ministrul de Externe, Bogdan Aurescu și se declară total...

0
Știrea ca România a anunțat deja că suntem deschiși sa primim refugiați afgani ar trebui să alarmeze toți români, cred reprezentanții PER.

PER cere modificarea calendarului de implementare a investițiilor publice

Biroul Executiv National al PER s-a întrunit de Ziua Mondială a Mediului, la Vâlcea, prilej cu care s-au dezbătut prioritățile organizatorice în contextul apropierii Congresului Ordinar din toamnă, perioadă în care filialele județene ale PER vor continua să realizeze conferințe de alegeri.

Ministrul Mediului: ”Îi vreau cu cătușe pe mâini pe toți cei care taie ilegal...

Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului, a spus, miercuri, într-o conferință de presă că a descoperit cea mai mare operațiune de tăieri ilegale...

Cine deschide lista PER Mureș, pe care se află și cântărețul Marcel Pavel

0
Cantaretul Marcel Pavel candideaza la alegerile parlamentare pe listele Partidului Ecologist (PER), in judetul Mures.