Legea care va dicta cum se construiește în România este în plină dezbatere pe masa aleșilor din Parlament. Cine are competență asupra planurilor urbanistice zonale în București, ce se poate schimba în orașele și satele României odată cu adoptarea noii legi, ce spun experții și oamenii simpli. Extrem de importante pentru noi toți, mai ales că România, cel puțin în orașe, nu excelează la acest capitol. Însă, susțin cei din industrie, dacă noua lege ar intra în vigoare așa cum e scrisă acum, s-ar putea ajunge la situații în care o persoană care își cumpără un teren să își ridice o casă se poate trezi că nu mai poate construi pentru că, între timp, terenul său a fost declarat spațiu verde.

Noul cod al urbanismului trebuie să lămurească felul în care se poate construi pe teritoriul României. Unul dintre subiectele fierbinți este legat de spațiile verzi.

“Am pornit discuția noastră de la o prevedere a proiectului de lege care spunea că în PUG, în orice PUG, autoritățile publice locale pot include și declara terenuri, indiferent de forma de propietate, ca fiind spații verzi. Prin urmare, în PUG orice terenuri având alte destinații, terenuri construibile, fie că sunt proprietate publică sau privată, pot fi clasificate drept spații verzi”, susține IRINA DIMITRIU, avocat specializat în real estate.

Reprezentanții industriei susțin că, în aceste condiții, s-ar putea ajunge și la abuzuri.

“Se poate ajunge la un abuz daca s-ar aproba codul în forma actuala, se poate ajunge la o expropriere, la o lipsa de proprietate atâta timp cât un spatiu privat s-ar declara spațiu verde. Sigur că se poate declara un spațiu privat verde daca este viziunea municipalității, dar numai printr-o expropriere și printr-o viziune justă. Ar fi un abuz să declari curtea unui om, pe care o folosește pentru construirea unei case, ca fiind spațiu verde,” a afirmat GEO MĂRGESCU, membru în Consiliul Director AREI.

“Ne cumpărăm un teren de 1000 mp sau 500 mp, nu avem banii să începem construcția acum și ne trezim că în momentul în care dorim autorizație de construcție nu mai putem, pentru că între timp autoritatea locală a declarat terenul respectiv spațiu verde fără să mă despăgubească sau să-mi spună,” a mai precizat MĂRGESCU.

Mai mult, declararea proprietăților private ca spații verzi ar duce mai degrabă la litigii, susțin voci din domeniu. Potrivit acestora, Capitalei, de pildă, îi lipsește o strategie clară cu privire la extinderea semnificativă a spațiilor verzi.

Proiectul ridică și alte semne de întrebare însă, pentru a ajunge la o formă cât mai bună a acestuia e nevoie de comunicare între toți cei implicați.

“Situația poate fi rezolvată cu o comunicare eficientă cu autoritățile. Toți membrii noștri vor să se implice și să contribuie cât mai mult posibil. (…) Există o idee greșită cum că am fi adversari. Nu e cazul. (…) Construim locuri în care oamenii vor să trăiască, să lucreze, să facă cumpărături. (….) Am prefera să facem mai puțini bani și să ne asigurăm că industria are în continuare credibilitate”, a declarat DENNIS SELINAS, președinte AREI.

Proiectul privind noul cod urbanistic a trecut tacit de Senat și este, în prezent, pe masa deputaților, cei care au ultimul cuvânt.

 

Articolul precedentCum se majorează pensiile – Simona Bucura Oprescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari, la Culisele Statului Paralel, duminică, de la ora 21.00
Articolul următorȘedință crucială a Coaliției PSD-PNL după ultimele tensiuni și amenințări generate de noua Lege a pensiilor