Două transporturi ilegale de cherestea au fost depistate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, marți, în urma unor controale efectuate pe Valea Bârgăului. au fost aplicate amenzi în valoare de 9.000 lei, iar marfa a fost confiscată.
Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării, transportului și comercializării materialului lemnos, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Controalele au fost desfășurate pe raza municipiului Bistrița și a comunelor de pe Valea Bârgăului, fiind oprite pentru control mai multe autovehicule, dintre care 4 transporturi de material lemnos.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.500 de lei. Dintre acestea, 2 sancțiuni, în valoare de 9.000 lei, au fost aplicate conform Legii 171/2010, iar ca măsură complementară, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 7,53 metri cubi de cherestea în valoare de 5.416 lei. Celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru nereguli la regimul rutier.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud