Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava, în perioada 28 – 29.12.2021, au efectuat un control la depozitele de material lemnos a două societăţi comerciale din judeţul Suceava, cu puncte de lucru în oraşul Dărmăneşti.

În urma verificărilor efectuate a fost constatată o infracţiune de fals informatic şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 25.000 lei.

De asemenea, a fost dispusă şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 80,5 m.c. material lemnos în valoare de 7.800 lei, din care 49,5 m.c. confiscare fizică şi 31 m.c. confiscare valorică.

 

Sursa: Realitatea de Bacau

Articolul precedentFostul soț al Elenei Udrea, condamnat la un an de închisoare pentru spălare de bani
Articolul următorPartidul Ecologist Român reactionează la declaratia șefei Reprezentanței CE: ”Dacă nu își revizuiesc comportamentul de stăpâni de sclavi, atunci ROEXIT!”