Uzina Ford Craiova își suspendă activitatea pentru câteva săptămâni, începând de joi, 19 martie. Această măsură este luată în contextul restricţiilor impuse de guvernele naţionale în privinţa transportului şi contactelor personale, astfel că vânzările de maşini şi componentele sunt afectate la nivelul întregului continent. Pe durata opririi temporare a producţiei, cei 6.000 de angajaţi ai Ford Craiova se vor afla în şomaj tehnic şi vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru astfel de situaţii,” anunță președintele Ford Europa, Stuart Rowley. Acesta a subliniat că, deşi impactul coronavirusului în fabricile companiei a fost unul limitat până în prezent, efectele sale asupra angajaţilor, dealerilor, furnizorilor şi clienţilor, precum şi asupra societăţii europene sunt fără precedent.

Redeschiderea fabricii depinde de evoluţia acestei pandemii, de restricţiile impuse la nivel naţional, de constrângerile legate de lucrul cu furnizorii, dar şi de nevoile de stoc ale dealerilor. 

Articolul precedentE confirmat! Izolarea omoară poluarea
Articolul următorAlexandru Rafila: Testele rapide nu sunt utile. Ele identifică doar anticorpii