Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, la un post TV, că toate clădirile din complexul Belina, construite ilegal și care nu corespund reglementării și legislației de mediu în vigoare, vor fi dărâmate. De asemenea, ministrul și-a programat o vizită pentru luni, 25 mai, pe insulă.

”În momentul de față urmează să stabilim pașii și să trimitem OCPI Teleorman solicitare de înregistrare și, respectiv, a dreptului de administrare pentru Agenția Națională Apele Române. De asemenea, va fi necesar să promovăm o cerere de radiere a tuturor mențiunilor privind contractele de închiriere înaintate de Consiliul Județean Teleorman pentru TelDrum și toți ceilalți apropiați ai lui Liviu Dragnea.

Vor fi depuse diligențe pentru expertizarea construcțiilor ilegale fie în vederea autorizării acestora, fie a înlăturării lor în cazul în care normele nu permit autorizarea”.

Întrebat ce destinație va avea Insula Belina, Costel Alexe a precizat că aceasta va intra în categoria bucurilor ANAR care vor fi scoase la închiriere. ”Din păcate, insula Belina era un paradis de care profitau Liviu Dragnea și toți acoliții lui deși nu-l aveau în proprietate. Colegii de la Apele Române vor merge acolo, și eu mi-am programat o vizită, să vedem ce statut îi vom putea aduce, ce formă de administrare și, mai ales, ce vom putea face acolo ca statul român să câștige de pe urma acestui complex și să ne asigurăm că resursele de apă nu vor fi afectate. Mâine voi face o vizită în județul Teleorman și voi ajunge și la Belina. Tot ce este ilegal acolo și nu corescpunde legislației de mediu în vigoare va fi dărâmat”, a declarat ministrul.

Între timp se reiau audierile în dosarul Belina, în care numele fostului lider PSD este vehiculat și în care fostul ministru al Dezvoltării – Sevil Shhaideh este acuzat de abuz în serviciu întrucât l-a ajutat pe Liviu Dragnea să pună mâna pe Insula din Teleorman.

După ieșirea din stare de urgență, magistrații de la Tribunalul București au stabilit data de 16 iunie pentru un nou termen în dosarul Belina, în care personaj cheie este Liviu Dragnea și toate drumurile duc spre numele său, deși el nu are nicio calitate în dosar.

 

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentCăpșunile românești, cultivate doar pentru consumul propriu în județul Covasna
Articolul următorPeste 126.000 hectare de culturi agricole din Ialomița, afectate de secetă