Alte dezvăluiri despre scandalul din jurul licenței GIGA TV în emisiunea „Culisele statului paralel”, de la Realitatea PLUS! Care au fost intervențiile pentru licențele GIGA TV, ce nume grele au fost condamnate în dosarul televiziunii și ce rol a avut Consiliul Național al Audiovizualului în acest scandal.
Licența audiovizuală a televiziunii GIGA TV a adus Consiliul Național al Audiovizualului în atenția DNA, dar și în centrul unui scandal monstru. Se întâmpla în 2014. Cinci ani mai târziu, au venit și condamnările în dosar. Fosta șefă a CNA Laura Georgescu a primit patru ani și patru luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, iar fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, trei ani de închisoare cu executare. Nu au scăpat ușor nici fostul edil de la Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, care a primit trei ani și nouă luni, dar nici fosta membră a CNA Narcisa Iorga, cu trei ani de închisoare, decizia putând fi, însă, atacată.
Procurorii spun că în septembrie 2013, Laura Georgescu i-a convocat pe membrii CNA și le-a cerut să ia o decizie în cazul Giga TV, care și-a întrerupt emisia timp de 96 de ore. După deliberări, CNA a decis ridicarea licenței. Două luni mai târziu, Narcisa Iorga, fost membru CNA, l-ar fi sfătuit pe Gheorghe Ștefan să vorbească cu Viorel Hrebenciuc. Apoi, membrii CNA au votat diferit la recurs. Astfel că CNA a decis păstrarea licenței televiziunii.
Gheorghe Ştefan, care controla Giga TV la data faptelor, este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore. Viorel Hrebenciuc a fost acuzat că s-ar fi implicat în determinarea unor funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV.
Potrivit unor stenograme apărute în 2015 în dosarul retragerii licenței GIGA TV, Viorel Hrebenciuc a vorbit la telefon cu fostul primar de Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, pe care l-a asigurat că revocarea retragerii licenței postului de televiziune, controlat de fostul edil, va fi rezolvată “sută la sută”, după ce discutase anterior cu șefa CNA Laura Georgescu. Din stenogramele atașate de procurori referatului de trimitere în judecată mai reiese dialogul din 01.10.2013 dintre Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan, Narcisa Iorga și Laura Georgescu, după votul în favoarea postului GIGA TV. Fostul primar s-a arătat nemulțumit că au fost voturi împotrivă, chiar dacă GIGA TV reprimise licența.
De asemenea, Laura Georgescu a mai fost acuzată că în perioada 2013-2014 i-a convins și pe angajații CNA să întocmească 25 de sesizări false, în urma cărora au fost amendate pe nedrept 11 posturi de televiziune.