Dorin Iacob a acuzat echipa premierului Florin Cîțu că a câștigat prin furt funcțiile din partid. ”Cineva și-a tras deoparte sigla PNL și a rejectat peneliștii și spiritul PNL”, a spus consultantul politic duminică seară, în emisiunea ”Culisele statului paralel”.

Iacob a acuzat că victoria de duminică a echipei lui Cîțu reprezintă, de fapt, distrugerea partidului. 

”Noul secretar general al PNL (Dan Vîlceanu – n.red) a avut un stil în viată de a fura, de a face evaziunea. Președintele spune că a avut 1.200 de delegați, dar le ies 1.800 de voturi…
Încă de dimineață am primit informații că au scos oamenii din echipa lui Orban din comisiile de votare, buletinele de vot nu se distribuie corect, că e o bătaie de joc, un furt. 
Au câștigat furând. 

Au câștigat distrugerea unui partid. Singura satisfacție e că de trei luni prevenim și spunem și toate informațiile noastre au fost corecte în legătură cu modul în care a fost manipulat acest Congres. 

Cred că Orban, la o presiune reală a colegilor asupra domniei sale, va gândi să construiască ceva pentru că nu PNL a pierdut. Cineva și-a tras deoparte sigla PNL și a rejectat peneliștii și spiritul PNL. Asta trebuie să înțeleagă publicul larg”, a spus consultantul politic. 

Consiliul Naţional al PNL în care s-au ales ocupanții pentru funcţiile de conducere ale Biroului Executiv (BEx) a avut loc duminică, la Romexpo. Echipa lui Florin Cîțu a obținut toate funcțiile. 

Dezvăluiri incendiare despre oamenii care au ”aranjat” victoria lui Cîțu. Acuzații grave la adresa ministrului de Interne

Articolul precedentFocare de ardere a deşeurilor, descoperite la Sinteşti şi Jilava
Articolul următorCulisele statului paralel | Dezvăluiri explozive despre mafia lemnului și alegerile din PNL. Acuzații incendiare la adresa lui Iohannis – un liberal rupe tăcerea