Boardingpass.ro a publicat pe pagina de Facebook imagini cu aeronava închiriată de Administrația Prezidențială pentru a-l transporta pe președintele Klaus Iohannis în Japonia, acolo unde desfășoară o vizită oficială începând din 6 martie. Conform Președinției, șeful statului efectuează o vizită oficială în Japonia și Singapore în perioada 6-10 martie, accentul fiind pus pe teme economice și de investiții.

Cu acest avion, președintele țării a călătorit pe ruta București – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023.Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloții au efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan). Durata zborului dintre București și Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu și Baku a fost de două ore și 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore.

”Acesta este interiorul Boeingului 737-900ER(BBJ) Global Jet cu care președintele României călătorește în Japonia și Singapore.

Capacitatea sa de transport este de numai 19 pasageri.
 
Cu acest avion, președintele țării a călătorit pe ruta București – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023.
Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloții ai efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan).
Durata zborului dintre București și Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu și Baku a fost de două ore și 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore”, scriu cei de la Boardingpass, într-o postare pe pagina de Facebook.
Conform unor estimări făcute de specialiști, prețul închirierii aeronavei este de minimum 350.000 de euro.
Reprezentanții Buletinului informativ din aviație au publicat, de asemenea, și o galerie foto după aterizarea aeronavei pe aeroportul Haneda din Tokyo.
 
După cum era de așteptat, postarea a înregistrat zeci de comentarii. Majoritatea românilor sunt indignați de luxul și opulența de care are parte președintele. Alții tratează situația cu ironie, făcând referire la vacanța din Egipt la Piramide, pasiunea șefului statului pentru golf sau schi.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a efectuat în 2022 deplasări externe care însumează cheltuieli de peste 16,6 milioane de lei. Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale, transmis Agerpres, președintele a efectuat anul trecut 21 de deplasări externe, în cadrul unor delegații oficiale.

Galerie foto cu interiorul avionului: https://to.bpne.ws/DzA5n

„Deplasarea se putea face și cu aeronavă a compnaniei naționale. Elementele de decor de interior pot fi montate de pe o zi pe alta dacă există cerere. Este printre cele mai vechi companii din lume. Și Jens Stoltenberg – secretarul general al NATO a zburat cu Tarom, iar noi românii nu putem să zburăm cu Tarom?! Dacă s-ar fi cerut o ofertă la Tarom ar fi fost în jur de 200.000 de mii de euro. Era nevoie de două echipaje”, a spus Marius Popescu – fost purtător de cuvânt la Tarom, în emisiunea Culisele Statului Paralel.

Imagine

Articolul precedentSURSE: Ministrul Energiei, Virgil Popescu, audiat la DNA
Articolul următorAmenzi de peste 250.000 de lei aplicate de Garda de Mediu