„Nu există (n.r. în Germania) angajați de stat care să aibă două job-uri. Ori un job, ori celălalt. Numai în România se întâmplă asemenea situații. În Republica Federală Germania și mai ales de când s-a reunit și cu partea est-germană, nu există un asemenea sistem de lucru” , a declarat jurnalistul român din Munchen, Mihai Rusu, la „Legile Puterii”. 

„Situația este foarte simplă și foarte clară în Germania. Magistrații, fie că sunt procurori, fie că sunt judecători, grefieri au salarii fixe nu au prime speciale, nu au salarii speciale, nu au pensii speciale. Salariile magistraților sunt mult mai mari decât media salarială din Germania în așa fel încât să le asigure independență în primul rând financiară. Să nu fie tentați, să nu fie corupți”, a explicat ziaristul. 

Mihai Rusu a venit și cu alte exemple de bune practici din țara în care trăiește. 

„Când se schimbă un guvern în Germania, dar practica aceasta există și în Statele Unite, miniștrii, înainte de a-ți prelua ministerele, solicită întotdeauna un audit. Și anume, de la ministerul respectiv, viitorul deținător trebuie să afle care este bugetul, care au fost cheltuielile, câți bani disponibili au rămas, cum arată organigrama și cum arată cealaltă parte în care s-au creat posturi cu „vitamina P”, „vitamina Pilă”. În așa fel încât, înainte de a intra în job ministrul respectiv are o viziune foarte clară asupra banilor și asupra capitalului uman,” a concluzionat jurnalistul. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti