Fostul senator Daniel Humelnicu se numără printre personalităţile nou-venite în Partidul Ecologist Român.

Daniel Humelnicu este doctorand în Drept al Universităţii  „Simion Bărnuţiu” Sibiu. A absolvit Intitutul Naţional de Administraţie şi a urmat programul Leonardo Da Vinci „Administraţie şi dezvoltare economică”. Humelnicu a urmat studiile postuniversitare, cu specializarea „Probleme speciale de drept public şi privat”, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi.

A fost Senator în Parlamentul Romaniei în mandatul 2008- 2012, membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi în Comisia pentru politică externă.

In prezent, îşi desfaşoară activitatea ca avocat la Cabinet Individual de Avocatură „Humelnicu Daniel” – Baroul Botoşani. Este asistent universitar al  Facultaţii de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare, Suceava, din 2013 până în prezent.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 7. Wikileaks de România
Articolul următor100% TU DECIZI! Dumitru Buzatu, baronul PSD din cel mai sărac județ al țării, care s-a transformat în moșier