Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, se întreabă dacă nu cumva Klaus Iohannis și-a negociat din timp o posibilă funcție în NATO.
„Klaus Iohannis trage sfori să fie numit Secretar General al NATO. El se află pe lista candidaților, iar noi de abia acum ne explicăm de ce a pus Iohannis interesele externe de fiecare dată pe primul loc, în detrimentul României. Poate și-a negociat poziția în NATO cu bunurile acestei țări.
Numirea sa nu are nicio legătură cu capacitățile sale, nici cu cele intelectuale, nici cu cele manageriale, pentru că ambele lipsesc cu desăvârșire. Țineți cont vă rog de faptul că în 8 ani de mandat, efectiv NU A FOST CAPABIL SĂ DUCĂ LA BUN SFÂRȘIT NICI MĂCAR UN PROIECT DE ȚARĂ. Nici măcar 1!!! La final de mandat, omul ăsta o să treacă la realizări plimbările cu bicicleta, mersul la schi și la golf.
Din punct de vedere diplomatic a reușit marea performanță de a primi o șapcă în schimbul a vreo 2 miliarde de dolari aruncate pe niște avioane pe care Germania a refuzat să le cumpere de la americani pe motiv că sunt prea scumpe. Lasă că românii își permit, la fraieri merge schema, o fi considerat Iohannis!
În mod normal punerea președintelui pe această listă trebuia să fie un motiv de mândrie pentru români, dar cum să fie când numai noi știm cât de scump am plătit toate extravaganțele acestui pseudo-lider! În tot cazul, aceste recompense ale demnitarilor din România cu funcții în organismele internaționale le-au adus doar lor plus valoare. Nu sunt altceva decât noi protecții pentru ei ca justiția să nu-i ia la întrebări despre furăciunile și manevrele din timpul mandatelor lor. Ținând cont de balanța pierderilor pe care țara noastră le-a suferit în toți acești ani de tranzacții politice dâmbovițene, ficusul ăsta a costat mult România și românii. Singurul lucru bun în toată treaba este că poate reușim să scăpăm mai repede de el”, a spus Dănuț Pop, președintele PER.
Sursa: Realitatea Ecologista