Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, susține că Nicușor Dan nu a făcut nimic de când a ajuns primar.
„Singura replică găsită de Nicușor Dan pentru angajații STB este ilegalitatea protestului, în contextul stării de alertă, catalogându-l ca o acțiune politică! Probabil că tot din cauza pandemiei nu a făcut el nimic pentru bucureșteni de când este primar!
Protestatarii STB susțin că trebuia începută negocierea pentru contracul colectiv de muncă. Ei se tem că societatea ar putea intra în insolvență din cauza unui management defectuos instaurat de PNL, declară că societatea ar avea bani de recuperat, iar în prezent se fac împrumuturi, girându-se cu terenurile societății. Un alt motiv al protestatarilor este că primarul Nicușor Dan nu a facut niciun fel de investiții în transportul public pe fonduri europene. Amintim că în timpul mandatului său, transportul public s-a scumpit în mod drastic, însă 80% din tramvaiele bucureștene sunt vechi de peste 30 de ani.
Nici la spații verzi Nicușor Dan nu s-a remarcat, deși promitea multe. Bucureștiul nu a fost niciodată mai murdar ca acum!
Nicușor Dan este un primar incapabil care nu a făcut altceva decât să se certe cu toți cei care au avut ceva de zis despre inactivitatea sa, pentru că în realitate, n-are chef să facă nimic”, a declarat Dănuț Pop.
Sursa: Realitatea Ecologista