Președintele PER, Dănuț Pop, acuză USR că au ridicat consultanța la nivel de furt din banul public.
„Bombă. USR, care și-a făcut campanie ca partidul care luptă împotriva corupției, odată ajuns la putere a dus corupția la nivelul următor. Agenția Naţională pentru Investiţii în Sănătate, sub ministru USR a plătit 25 de milioane de euro pentru consultanța unui proiect prin PNRR de 5 milioane de euro. Cam cum e asta? Statul român chipurile, câștigă 5 milioane de euro, dar de fapt, pierde vreo 20, iar firmele lui Vlad Voiculescu câștigă 25 de milioane. De unde vă imaginați că au fost plătiți banii de consultanță? Credeți că i-au adus Barna sau Cioloș în sac? Nu, nu. Tot din banii care se cuveneau României.
Actualul ministru, Alexandru Rafila nici măcar nu a avut acces la documentele ministerului pe PNRR, la început. De ce atâta lipsă de transparență la cei care se jură că politicienii noi nu fură? Să ne amintim cum odată cu demiterea lui Vlad Voiculescu s-a dezbătut în media că ar fi fost arse de către useriști documentele prin subsolurile instituției. Păi acum înțelegem de ce. Pentru că au reinventat furtul din bani publici pentru firmele de casă, pe față și inimaginabil de mult, iar acele documente i-ar fi putut incrimina. USR și-a câștigat titlul de cel mai IPOCRIT și CORUPT partid din România. Au ridicat consultanța la nivel de furt din banul public! N-ai cum să furi cu atâta lejeritate, să strigi că ești corect, să dai astfel de bumuri și să mai apari în fața oamenilor. Prima a fost Clotilde, userista întâi de consultanță inutilă, pe bani mulți! Niște penali care trebuie să dispară de pe scena politică, ca măsură de protecție pentru banii românilor! DNA, SRI dorm?”, spune Dănuț Pop.
Sursa: Realitatea Ecologista