Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit zeci de mii de reclamaţii pentru curse anulate sau întârziate, care au afectat vacanţele românilor. Sunt 73.000 de turiști păgubiţi și au de recuperat peste 10 milioane de euro.

Multe companii aeriene au curse programate pentru perioada următoare şi nu sunt convinse că le pot onora. Într-o intervenție telefonică la Digi24, președintele ANPC spune că este recomandată încheierea unei asigurări de călătorie, înainte de a pleca în vacanță cu avionul.

Aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, a înregistrat de la începutul anului peste șapte mii de întârzieri și aproape 300 de zboruri anulate. Motivele sunt cele care afectează și alte aeroporturi din Europa, lipsa de personal, grevele tot mai dese, dar și problemele cu bagajele pierdute ori cu documentele de călătorie.

“Din păcate, cei 73 de mii de consumatori au de recuperat de o lungă perioadă de timp banii, cu o perspectivă foarte lentă. Discutând cu operatorii economici, încercă să găsim soluții, luând inclusiv în calcul să nu aplicăm sancțiuni foarte mari dacă vom avea dovada că banii care ar fi trebuit achitați ajung în buzunarele consumatorilor.

Una dintre măsurile luate în calcul este aceea de a impune operatorului economic să nu mai organizeze nicio cursă dacă este sigur că o poate duce la bun sfârșit. Ar fi trebuit ca termenul (pentru recuperarea banilor în urma zborurilor anulate – n.r.) să fie cât mai scurt, la 7 zile, pentru că vorbim de bani încasați pentru un serviciu neprestat. Nu se întâmplă așa”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC, la Digi24.

Președintele ANPC le recomandă românilor să încheie o asigurare de călătorie, înainte de a pleca în vacanță cu avionul.

“Recomandăm, la antamarea unei excursii de acest gen (care implică un zbor cu avionul – n.r.) să se ia în calcul inclusiv o poliță de asigurare. Vor fi altfel privite, mult mai ieftin, dacă te gândești ce consecințe financiare are anularea unei curse neasigurate”, a mai spus Constantinescu.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPER către Nicușor Dan: ”Ii cerem de urgență primarului general sa se trezeasca, în al 12-lea ceas și sa pună la dispoziția bucureștenilor condițiile minimale de siguranță pe strada”
Articolul următorPartidul Ecologist Roman critică guvernul pentru ca nu a plafonat preturile la produsele de bază