O amplă acțiune de verificare a agenților economici care activează în domeniul forestier, derulată în această săptămână de polițiștii Serviciului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, s-a finalizat cu zeci de amenzi și peste 1.000 mc de material lemnos confiscat. 

Acțiunea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor din județele Harghita, Maramureş, Neamţ, Braşov, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna şi Vrancea, care au acţionat pe raza judeţului Harghita, verificând dacă agenţii economici care manipulează lemn respectă dispoziţiile legale în ceea ce priveşte achiziţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, au fost verificaţi 14 agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul forestier şi un ocol silvic.

În urma ilegalităţilor constatate au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a două infracţiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, două de furt de arbori din fondul forestier şi o infracţiune de obţinere pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE.

De asemenea, au mai fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 143.000 de lei, și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a peste 1.200 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 600.000 de lei.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI, iar în activităţi au fost angrenaţi şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Gărzile Forestiere Timişoara, Ploieşti, Focşani, Râmnicu Vâlcea şi Suceava.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 10. Becali se întoarce în politică
Articolul următorInterviu Liviu Dragnea: Episodul 2. Dezvăluiri incendiare despre Viorica Dăncilă. Cum a pus mâna pe putere?