Două firme din Bihor au fost amendate cu 7.000 lei de polițiști și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, din cauză că au expediat peste 100 de metri cubi de lemn, fără proveniență legală. Totodată, lemnul, în valoare de peste 20.600 lei a fost confiscat valoric.

 

Potrivit IPJ Bihor, marți, 26 ianuarie, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în localitatea bihoreană Hidișelu de Jos, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au constatat că, în perioada 15 octombrie – 25 noiembrie 2020, societatea comercială respectivă ar fi expediat 21 de metri cubi de lemn, specia fag, fără proveniență legală.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cei 21 de metri cubi de lemn, specia fag, în valoare de 3.549 de lei, au fost confiscați valoric.

În aceeași zi, în urma controlului efectuat la o altă societate comercială bihoreană, cu sediul în localitatea Sâmbăta, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au constatat că, în perioada 26 august – 12 septembrie a.c., societatea respectivă ar fi expediat 90,64 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar cei 90,64 metri cubi de lemn rotund, în valoare de 17.121 de lei, au fost confiscați valoric.

 

Foto cu caracter ilustrativ

Sursa: Realitatea de Bihor

Articolul precedentCHECK-IN. O nouă stație de tramvai la Piața Victoriei
Articolul următorMinistrul Sănătății, Vlad Voiculescu: ”30% din vaccinări sunt în afara platformei de programare, este o vulnerabilitate”