Din 10 români, doar 2 sau 3 mai au încredere în politicieni, Parlament, sau Guvern! Nu o spunem noi, ci o arată cifrele din ultimul raport al Uniunii Europene. Este o scădere simțitoare față de vara anului trecut, atunci când 36% încă mai aveau încredere în partidele politice. Iar dintr-o sută de români, 72 cred că situația generală în țara noastră este proastă sau foarte proastă, iar 63 cred că România merge într-o direcție greșită.

Eurobarometrul pentru iarna care tocmai s-a încheiat este plin de date interesante. Cei mai mulți dintre noi credem că România se îndreaptă în direcția greșită iar 42% suntem nemulțumiți cu viața pe care o avem, aproape triplu față de vecinii din Uniune.

 

O treime dintre noi credem că o să ne fie și mai rău în următorul an.

Din 10 români, 4 se așteaptă ca situația lor profesională să fie mai proastă în următoarele 12 luni. Și totuși, peste 80% ne iubim țara și orașul sau satul în care ne-am născut.

 

Pe de altă parte, tot mai mulți români își pierd încrederea în cei care ne conduc. Doar 3 din 10 români mai au încredere în partidele politice. Și doar 2 din 10 în Guvern sau Parlament. Scăderea vine pe fondul creșterii prețurilor la alimente și energie. La acest capitol, suntem în pas cu restul europenilor, dintre care 75% și-au pierdut și ei încrederea în politicieni.

 

CÂTĂ ÎNCREDERE MAI AU ROMÂNII ÎN INSTITUȚII ȘI POLITICIENI

– în partidele politice: 27% (-9% față de vara lui 2022)

– în Parlament: 23%

– în Guvern: 21%

 

sursa: Eurobarometru, Comisia Europeană

 

Românii au, totuși, încredere în cei care ne apără, ne judecă sau ne vindecă. 61% dintre repondenți au declarat că au încredere în armată, 46% că au încredere în sistemul juridic iar 53% că au încredere în sistemul medical. Ce-i drept, 3% și-au pierdut încrederea în medici în intervalul de timp scurs de la eurobarometrul din vara anului trecut.

INSTITUȚIILE ÎN CARE ROMÂNII AU CEA MAI MARE ÎNCREDERE

– Au încredere în armată: 61% (+4% față de vara anului 2022)

– Au încredere în sistemul juridic: 46% (+4% față de vara anului 2022)

– Au încredere în sistemul medical: 53% (-3% față de vara anului 2022)

sursa: Eurobarometru, Comisia Europeană

 

Instituția cea mai afectată de scăderea credibilității în spațiul public este poliția. Dacă 70% din europeni au încredere în oamenii legii, doar 49% dintre români mai pun baza în agenții de poliție.

 

În final, suntem îngrijorați de scumpiri, inflație, costul de trai – pe scurt: situația economică a țării. Nu suntem la fel de îngrijorați precum cei din alte țări europene în ceea ce privește furnizarea de energie, tocmai de accea, probabil, mult mai puțini dintre noi au luat măsuri în ultimul an pentru a-și reduce consumul.

 

CELE MAI MARI GRIJI ALE ROMÂNILOR

– Creșterea prețurilor

– Inflația și costul de trai

– Situația economică

– Sistemul medical

sursa: Eurobarometru, Comisia Europeană

Articolul precedentPNL și PSD au pus la punct ROTATIVA. Când se va realiza și ce se întâmplă cu Nicolae Ciucă – SURSE
Articolul următorDănuț Pop, liderul PER: Țara noastră este și trebuie să rămână despre religie și tradiții, mâncare sănătoasă și tradițională