„Eurobarometrul corupției“ pe 2024, dat publicității de Comisia Europeană, plasează România pe primul loc în UE. Companiile care activează în țara noastră se plâng de corupția la nivel înalt, în rândurile demnitarilor și al celor care conduc statul. Topul este foarte relevant, deoarece sondajul Comisiei Europene s-a făcut în rândurile unui număr semnificativ de companii. Numai în țara noastră au fost întrebați reprezentanții a 530 de firme.

Nu mai puțin de 94% dintre șefii companiilor chestionate s-au arătat de acord cu afirmația „corupția este larg răspândită în România“.

De asemenea, 55% dintre companiile private se plâng că partidele aflate la guvernare – PSD și PNL – cer bani ca să le dea contractele pe bani publici. Este un fel de taxă de protecție sau un „parandărăt“, prin care PSD și PNL își trag, de fapt, comisioane din banii publici. Firmele sunt lăsate să umfle costul lucrărilor sau să facă lucrări de proastă calitate pentru a putea plăti comisioanele cerute de partidele lui Ciolacu și Ciucă, scrie ziaristii.com.

 
 

Sorin Ioniță, director la Expert Forum și specialist în politici publice, a scris pe contul său de Facebook:

„Tocmai a apărut Eurobarometrul corupţiei 2024. România stă cel mai prost între statele membre: sondajul pe mediul de afaceri arată că 53% dintre firmele chestionate de plâng de corupţie şi 43% de patronaj şi nepotism în mediul public. Sunt de departe cele mai ridicate niveluri din UE.

 
 

O altă chestie şocantă: 71% de firme la noi se plâng de instabilitatea deciziei politice (Fast-changing legislation and policies), mult peste ce vedem la următoarea clasată, Grecia (45%). Cu alte cuvinte, celebra stabilitate politică patronată de Iohannis constă doar în înţepenirea unor nărozi pe scaune, pe care le reîmpart periodic între ei, fără vreun efect pozitiv în viaţa reală a comunităţii, unde treburile publice sunt vraişte.

Ironia e că aceste date pe corupţie din Eurobarometru (deci ale Comisiei UE) contrazic flagrant recentul raport al aceleiaşi Comisii UE pe Anticorupţie, redactat pentru România în tonuri neobişnuit de roze şi optimiste, raport de care s-a tot discutat în ultimele zile. Sindromul foot-in-mouth la DG Home, cum ar veni ori DG HOME contra DG COMM”.

Articolul precedentAGENTUL DE POLIȚIE CARE I-A ÎMPRUMUTAT MOTOCICLETA ȘI CASCA DIANEI ȘOȘOACĂ A FOST DESTITUIT
Articolul următorCONSILIERII PREZIDENȚIALI CU VENITURI MARI