„Eu am venit cu asemenea propunere. Voi ajunge la prim-ministru joi, sper, așa am stabilit de principiu. Am o propunere să cumpărăm un spital privat de la zero. Deci facem acest lucru și o să vedeți că este un preț mult mai mic. Și privații construiesc mult mai ieftin decât statul. La stat s-a furat pe rupte. Deci nu degeaba în pandemie eu am strigat în gura mare. La DNA sunt 105 dosare pe furturile din pandemie”, a declarat deputatul USR-Plus, Emanuel Ungureanu, care a subliniat că poate garanta că actuala echipă de la Ministerul Sănătății nu a furat nimic. 

Ungureanu consideră că au fost probleme mari la externarea și transferul pacienților de la Spitalul Foișor care a fost transformat într-o zi în unitate suport COVID.

„ Ceea ce s-a întâmplat la Foișor, din nou vorbim despre responsabilități care trebuie asumate. Dacă domnul Arafat are comanda, pentru că pe toate ordinele scrie comandant, el este cel care coordonează și activitatea de transfer a acelor pacienți. (…) Transferul pacienților a fost făcut rușinos, și eu nu m-am ferit de cuvinte niciodată pentru că ele reflectă realitatea. Să cari pacienți noaptea, după ce îi scoți din perfuzii din spital este dezolant, este greșit, este inuman,” a subliniat deputatul USR-Plus.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentLegile Puterii | Surse: Capitala ar putea intra în carantină de Paște. Decizia controversată a lui Vlad Voiculescu
Articolul următor“Năluca din Bărăgan” s- a întors în România, dupa 50 de ani