Seceta din această vară îi determină pe crescătorii de animale să renunțe la unele pentru putea gestiona resursele de hrană, relatează Agrointel.
Fermierul Dragoș Nicolae Staicu, de 20 de ani, din comuna Cața, județul Brașov a păstrat doar 20 de vaci de lapte, din cele peste 100 câte deținea până acum aproximativ două săptămâni.
Susține că seceta l-a determinat să renunțe la aproape tot efectivul de Bălțată Românească cu Roșu, vaci care produceau anul trecut și 2.000 de litri de lapte pe zi.
”De 8 ani mă ocup cu crescutul animalelor, este o meserie moștenită din familie, dar secetă mai mare ca anul acesta nu am văzut. Anul trecut am avut 100 de vaci și 1.100 de oi, acum mai am 350 de oi și până în 21 de văcuțe. Din cauza secetei le-am dus la abator. Nu aveam nici pășune de la Primărie, am fost amânat de pe un an pe altul timp de 8 ani. Aveam nutreț de la tatăl și unchiul meu, care aveau fânețe, dar anul acesta nici acela nu s-a făcut”, a explicat fermierul brașovean.
Afacerea cu lapte de vacă este și ea aproape încheiată. Deși până acum furniza lapte unei mari companii de lactate, cunoscută în piață (Hochland), colectând 2.000 de litri de lapte pe zi, acum abia dacă vacile mai pot da câțiva litri de lapte, din cauză că nu au hrana corespunzătoare.
Abatorul i-a plătit fermierului pentru o singură vacă 3.800 de lei
Sursa: Realitatea Ecologista