Filosoful Mihai Șora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Mihai Șora – 7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023

Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.

Aziul”, este mesajul postat pe Facebook.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentMaia Sandu, declarații după întâlnirea cu Klaus Iohannis la Cotroceni: “Sângele apă nu se face! Suntem tot mai aproape de România”
Articolul următorNicolae Ciucă: „Există date şi informaţii că s-a dragat mai mult decât era agreat pe Canalul Bîstroe”