Polițiștii clujeni au acționat ieri pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului forestier.

Acțiunile polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, cu sprijinul Gărzii Forestiere Cluj, au urmărit identificarea nerespectării prevederilor legale de către operatorii economici.

În urma controlului de specialitate, au fost constatate nereguli ale activitații desfășurate de către un operator economic din muncipiul Cluj-Napoca.

În perioada 27.11.2019-25.05.2020, acesta ar fi expediat un număr de 57 avize de însoțire secundare, cu un volum de 1125,74 mc – lemn rotund (pin, plop și mesteacăn), din alte locații decât cele corespunzătoare provenienței legale, fără ca societatea comercială să dețină puncte de lucru sau depozite temporare în locurile din care au fost încărcate/emise avizele sus-amintite.

Agentul economic a fost sancționat cu amendă de 3000 lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 1125,74 mc de material lemnos, a fost confiscată valoric.

Polițiștii clujeni vor continua și în perioada următoare acțiunile pentru protejarea fondului forestier.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentParlamentarii europeni dezbat problemele muncitorilor sezonieri și transfrontalieri
Articolul următorGarda de Mediu Harghita, controale tematice la operatorii care introduc pe piață lemn și produse din lemn