Aproape 120 de metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, în valoare de peste 20.000 de lei, au fost confiscați de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și specialiști ai Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, în urma unor controale efectuate pe Valea Ilvelor. Totodată, oamenii legii au întocmit două dosare penale, unul fiind pe numele unei firme din Ilva Mare.
Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud și silvicultori au acționat, miercuri, pe raza comunelor de pe Valea Ilvei, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud.
“În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 lei, conform Legii 171/2010, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 119,25 metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, în valoare de peste 20.000 de lei. Totodată, au fost întocmite două dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspunde a persoanelor vinovate”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Unul dintre dosare vizează o firmă de profil din Ilva Mare, iar celălalt un pădurar din aceeași localitate.
Astfel, conform primelor verificări efectuate, în perioada 11 noiembrie 2020 – 4 ianuarie 2021, o societate comercială din Ilva Mare care a exploatat o partidă, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 11 arbori cu un volum de peste 23 de metri cubi, în valoare de aproximativ 13.400 de lei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.
În ceea ce îl privește pe pădurar, un bărbat de 32 de ani, acesta ar fi întocmit și eliberat avize de însoțire pentru cantitatea de 10,06 metri cubi de material lemnos și ar fi specificat faptul că provine din fondul forestier proprietate a unei persoane fizice, însă în realitate ar fi fost exploatat din fondul forestier al comunei Ilva Mare.
Polițiștii specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul silvic continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud