Noi controale ale Poliției Locale pentru depozitările ilegale de deșeuri.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activitate Comercială  fac verificări permanente în Municipiul Brașov pentru a constata zonele contaminate cu deșeuri. In urma monitorizării atente a zonelor predispuse depozitării necontrolate a deșeurilor au fost identificate pe domeniul public, lângă containerul amplasat pe strada Titan, depozitări de deșeuri rezultate din construcții și reamenajari interioare respectiv saci cu moloz, deșeuri de placi gips carton, placi ceramice, ambalaje materiale construcții, scule și obiecte sanitare. 

Au fost efectuate demersuri în vederea identificǎrii provenienței acestor deșeuri, au fost preluate filmările video de la sistemele de monitorizare amplasate în zonă ce au ajutat la identificarea persoanelor responsabile și a mijlocului de transport cu care a fost efectuat tranportul ilegal de deșeuri.

Cele două persoane implicate au transportat aceste deșeuri cu o autoutilitară marca Iveco în data de 12 noiembrie, fapt pentru care au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 1.600 de lei. 

Contravenienții au avut noroc pentru că dacă erau surprinși în momentul abandonării deșeurilor riscau pe langă sancțiunea contrvențională și confiscarea autovehiculului.

Le punem în vedere tuturor persoanelor fizice sau persoanelor juridice care efectuează lucrări de construire sau reamenajare să evacueze deșeurile rezultate cu unul dintre operatorii de salubritate acreditați în vederea evitării sancțiunilor.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

SURSA: POLIȚIA LOCALĂ BRAŞOV

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentRaluca Turcan: Din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii și alocații
Articolul următorScandal în Guvernul încă neînvestit – PSD și PNL au început atacurile reciproce