Peste 780 de kilograme de pește, fără documente legale, au fost confiscate de polițiști, în urma unei acțiuni efectuate în Delta Dunării.

  În perioada 17 – 22 martie 2021, polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au acționat pentru protejarea fondului piscicol și depistarea celor care nu respectă prevederile legale în domeniul pescuitului.  Astfel, au fost efectuate acțiuni și controale în Delta Dunării, atât în zona navigabilă, cât și terestru.

Polițiștii au efectuat  patru percheziții domiciliare și au constatat cinci infracțiuni, privind pescuitul şi acvacultura. 3 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru cercetări.

De asemenea, au fost indisponibilizate 247 de unelte de pescuit (235 de unelte de pescuit tip setcă monofilament, 12 ave fir textil, în lungime totală de 9.700 m).

Imagine

Totodată, au fost confiscate 787 de kilograme de pește și peste 17 kilograme de icre.

Valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 41.800 de lei.

La acțiune, au participat polițiștii din cadrul Inspectorului de Poliție Județean Tulcea.

La data 20 martie 2021, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție, în Tulcea, Galați și în localitatea Crișan, județul Tulcea.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 63 de kilograme de pește, dintre care 7 kg. de sturion, precum și 17,3 kg. icre, dintre care 1 kg. icre de sturion (caviar) și 1,2 kg icre de știucă. Valoarea bunurilor indisponibilizate este de 5.500 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal.

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrivatizarea SCANDALOASĂ de la Tepro Iași! Sindicalist ucis pentru că s-a opus cehilor
Articolul următorSorin Cîmpeanu: Vacanţa de primăvară va fi prelungită şi va dura din data de 2 aprilie până în 4 mai