Aproximativ 500 tone de deşeuri, haine second-hand neutilizabile au fost descoperite, vineri, într-un depozit din Târgu Mureş, în urma unor percheziţii, după ce anterior fuseseră depistate în Portul Constanţa trei containere cu aproape 77 de tone de astfel de deşeuri importate ilegal din Canada pentru o firmă din judeţul Mureş.
“În data de 14.01.2022, în continuarea cercetărilor privind descoperirea din data de 11.01.2022 a trei containere cu haine second-hand catalogate ca fiind deșeuri, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța şi comisari din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorului – Comisariatul Județean Constanța, sub coordonarea procurorului de caz specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța, au pus în aplicare doua mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Târgu Mureș, județul Mureș.,”transmite Garda de Coastă.
Într-un depozit au fost descoperite aproximativ 500 tone haine declarate second-hand, murdare și rupte, nefiind supuse procesului de curățare, dezinfecție si dezinsecție. De asemenea, bunurile erau depozitate in condiții insalubre, având un puternic miros de mucegai.
Cu ocazia verificărilor preliminare s-a constatat faptul că bunurile aparţin unei societăţi comerciale care a desfăşurat activităţi de import de îmbrăcăminte second-hand din Canada începând cu anul 2004.
Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului au stabilit că acestea sunt “în fapt deșeuri inutilizabile și nu pot fi comercializate pe teritoriul României, întrucât nu sunt respectate condițiile legale de spălare, dezinfecție, dezinsecție și depozitare”.
Activităţile sunt în derulare iar acțiunea este coordonată de procurorul de caz specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța.
Citiți și Containere cu zeci de tone de deșeuri din haine second-hand, descoperite în Portul Constanţa
Sursa: Realitatea de Constanta