În perioada 24-28 mai 2021, echipa comună de control, constituită din reprezentanți ai SGA din cadrul Administrației Naționale – Apele Române, ai Gărzii Forestiere, ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, ai ISU Buzău și Instituția Prefectului – Județul Buzău a verificat modul în care a fost salubrizat cursul de apă Râmnicu Sărat, în zona UAT-urilor Puiesti și Valea Râmnicului, cursul de apă Câlnău, în zona UAT-urilor Racoviteni și Poșta Câlnău, cursul de apă Bâsca Chiojdului și malurile acestuia, în zona UAT-urilor Chiojdu și Calvini și dacă au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor.

S-a constatat existența pe malurile cursurilor de apă Râmnicu Sărat, Câlnău și Bâsca Chiojdului cât și în zona aferentă acestora, atât pe raza UAT Valea Râmnicului, pe raza UAT Poșta Câlnău cât și pe raza UAT Calvini, depuneri ilegale de deșeuri menajere și reciclabile, inclusiv deșeuri din construcții și demolări.

Pentru neconformitățile constatate, comisarii de mediu din cadrul GNM-CJ Buzău au aplicat sancțiuni contravenționale – amendă – UAT Valea Râmnicului în valoare de 15.000 lei, UAT Poșta Câlnău în valoare de 15.000 lei și UAT Calvini în valoare de 15.000 lei și s-au dispus măsuri de salubrizare a terenurilor ocupate de depunerile necontrolate de deșeuri și transportarea acestora la societăți autorizate, în vederea valorificării/eliminării.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLiderul PER, Dănuț Pop, critici dure pentru Iulian Bulai: ”Iată cum ne spun useriștii cine sunt stăpânii”
Articolul următor10 tone de deșeuri din sticlă încărcate în Grecia, oprite în PTF Giurgiu