În România, suprafeţele agricole şi producţia medie la hectar la principalele culturi agricole au scăzut, anul trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, producţia de cereale a scăzut cu 14 la sută, cea de porumb cu aproximativ 31 de procente, iar cea de leguminoase cu peste 23 la sută.

Scăderi ale producţiei s-au mai înregistrat la rapiţă, floarea soarelui şi soia. Producţia de cartofi a scăzut şi ea cu 18 la sută, cea de legume cu 10 la sută, iar la fructe s-a diminuat cu 7,5 procente.

În schimb, faţă de statele membre ale Uniunii Europene, România s-a situat pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb boabe şi pe locul trei la producţia realizată, după Franţa şi Polonia.

La floarea soarelui, ţara noastră a ocupat primul loc la suprafaţa cultivată şi locul trei la producţie, după Ungaria şi Franţa, mai arată datele INS.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPREDOIU: MĂ VOI PREZENTA LA DEZBATEREA MOȚIUNII SIMPLE; AUR DEZINFORMEAZĂ
Articolul următorMOȚIUNE SIMPLĂ ÎMPOTRIVA MINISTRULUI ENERGIEI, LA SENAT