Criza ucraineană. Franța anunță că Putin și Biden au acceptat o întâlnire de urgență. Casa Albă precizează că aceasta va avea loc numai dacă Rusia nu invadează Ucraina. O întâlnire similară din primăvara 2021 a dus atunci la detensionarea situației.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina, la propunerea omologului lor francez Emmanuel Macron, informează luni AFP.

Conform textului integral al comunicatului de presă al preşedinţiei franceze care anunţă această reuniune la nivel înalt, publicat luni dimineaţă:”Preşedintele Republicii a discutat cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joe BIDEN, precum şi cu preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir PUTIN. El a propus ca un summit să poată avea loc între preşedintele BIDEN şi preşedintele PUTIN, iar apoi cu toate părţile interesate, despre securitatea şi stabilitatea strategică în Europa. Preşedinţii BIDEN şi PUTIN au acceptat fiecare principiul unui astfel de summit. Conţinutul său va fi pregătit de secretarul de stat BLINKEN şi ministrul LAVROV în cadrul întâlnirii lor de joi, 24 februarie. Acesta nu va putea să fie organizat decât dacă Rusia nu invadează Ucraina. Preşedintele Republicii se va strădui să pregătească împreună cu toate părţile interesate conţinutul acestor discuţii”. 

 

Casa Albă a confirmat că preşedintele american Joe Biden a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin, aşa cum a propus preşedintele francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina, transmite luni AFP.

Statele Unite “s-au angajat să continue diplomaţia până în momentul în care începe o invazie”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

 

“Preşedintele Biden a fost de acord în principiu cu o întâlnire cu preşedintele Putin (…) dacă nu are loc o invazie”, a continuat Psaki.

“Suntem, de asemenea, pregătiţi să impunem consecinţe rapide şi severe dacă, în schimb, Rusia alege războiul”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

“În prezent, Rusia pare să îşi continue pregătirile pentru un atac la scară largă asupra Ucrainei foarte curând”, a avertizat Jen Psaki.

Agenda summitului va fi pregătită de secretarul de stat american Antony Blinken şi de ministrul rus de externe Serghei Lavrov în cadrul unei întâlniri programate să aibă loc joi, potrivit informaţiilor furnizate de administraţia prezidenţială franceză.

Articolul precedentPrinși cu 100 kg de pește la vânzare, fără acte de proveniență
Articolul următorDănuț Pop la Realitatea Plus: Președintele Zero îl ține în brațe pe Virgil Popescu și-l va ține în continuare. PNL-ul s-a dus în cap în ultimele 2 luni, din cauza lui Popescu