NATO nu a văzut ”niciun indiciu” că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin de a controla întreaga Ucraină s-a schimbat, deşi Rusia îşi concentrează în prezent asaltul asupra teritoriului din estul ţării, războiul putând dura chiar ani de zile, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform CNN.

Adresându-se reporterilor înainte de summitul de la Bruxelles al miniştrilor de Externe ai aliaţilor NATO, Stoltenberg a avertizat, de asemenea, că războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile.

”Nu am văzut niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat ambiţia de a controla întreaga Ucraină şi, de asemenea, de a rescrie ordinea internaţională, aşa că trebuie să fim pregătiţi pe termen lung”, a spus el.

”Trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că acest lucru poate dura mult timp, multe luni sau chiar ani”, a mai subliniat Stoltenberg.

Miniştrii de Externe ai statelor NATO se reunesc miercuri şi joi pentru a discuta despre suplimentarea sprijinului oferit Ucrainei.

Kievul a cerut tancuri şi avioane de luptă pe lângă sistemele de apărare deja furnizate de Occident.

”Nu voi intra în toate detaliile despre exact ce tip de echipament de armament furnizează aliaţii, dar pot spune că totalitatea acţiunilor este semnificativă şi include unele sisteme mai grele combinate cu sisteme mai uşoare”, a continuat Stoltenberg.

El a avertizat că războiul din Ucraina va avea implicaţii de securitate pe termen lung pentru Europa, indiferent de momentul în care se va termina.

”Am văzut dorinţa preşedintelui Putin de a folosi forţa militară pentru a-şi atinge obiectivele. Şi asta a schimbat realitatea securităţii în Europa pentru mulţi, mulţi ani”, a mai explicat şeful NATO.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPreședintele PSD vede relația cu PNL fără fisură după plecarea lui Florin Cîțu
Articolul următorSMURD, între Interne și Sănătate. Raed Arafat îl avertizează pe Alexandru Rafila că împărțirea serviciilor de urgență va slăbi sistemul