A 15-a zi de război în Ucraina. Negocierile dintre miniștrii de Externe rus și ucrainean au eșuat. Imediat după încheierea discuțiilor, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a transmis pe contul său de Telegram că Rusia nu este în acest moment în situația să decidă o încetare a focului.

 

“Am discutat despre chestiunile umanitare, despre stabilirea de coridoare umanitare. Întâlnirea a avut loc la invitația președintelui Erdogan. Suntem deschiși să punem capăt situației. Delegația ucraineană nu ar trebui să folosească aceste negocieri pentru a devaloriza adevăratele negocieri care se poartă pe teritoriul rusesc cu ajutorul lui Aleksandr Lukasenko. Întâlnirea de azi arată că nu există alternativă la această criză, am explicat ce măsuri sunt luate de armata rusă pentru a ușura soarta civililor care s-au găsit prinși în acest conflict. Oficialii noștri au venit cu mai multe informații, de mai multe ori pe zi și am informat cu privire la inițiativa rusă de a stabili coridoare și intervalele orare. Încercăm să facem în așa fel încât să găsim cele mai eficiente rute. Partea rusă a propus o soluție concretă a documentelor legale, iar delegația ucraineană a primit aceste idei despre care spuneau că vor vorbi la Kiev și vor veni cu răspunsuri clare. Vrem să continuăm aceste discuții pe teritoriul Belarusului”, a spus Serghei Lavrov, după negocieri, notează g4media.ro.

“Vedem cât de periculos acționează europenii care furnizează armament letal Ucrainei, încălcând principiile lor. Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări. Pentagonul a făcut multe lucruri rele, a folosit banii din taxe pentru a realiza arme biologice în Ucraina și în alte țări europene. Ucrainenii au realizat aceste activități în secret, deși ele sunt interzise. Toți cei care trimit arme în Ucraina sunt responsabili pentru ce se întâmplă în Ucraina, inclusiv cei care trimit mercenari”, a mai spus Lavrov. 

Articolul precedentDănuț Pop: ”Cedăm în detrimentul nostru în fața occidentului și ne lăsăm călcați în picioare. Păi ce suntem noi, colonie, să cedăm armata proprie?”
Articolul următorȘeful ANPC: Vom confisca veniturile obținute din vânzarea carburanților la prețuri majorate artificial