Sâmbătă, la ora 07:30, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza localității, ansamblul rutier format din cap tractor ce tracta semiremorcă condus de un bărbat, care transporta conform avizului de însoțire cantitatea 41,5020 mc cherestea tivită de esență brad și molid.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că inspecția tehnică periodică a semiremorcii este expirată din data de 07.10.2021, motiv pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar ca și măsură complementară s-a procedat la reținerea certificatului de înmatriculare.
Întrucât existau supiciuni cu privire la neconcordanța dintre volumul scriptic și cel faptic, ansamblul rutier a fost însoțit și predat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni în vederea inventarierii încărcăturii.
La data de 31.01.2022, în urma inventarierii, specialiștii silvici au constatat faptul că, în semiremorcă se află cantitatea totală de 47,594 mc cherestea tivită de esnță rășinoase, brad și molid, cu 6,092 mc în plus față de volumul avizat.
Societatea emitentă a avizului de însoțire a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 6,092 mc material lemnos, în valoare de 5.300,04 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.
Sursa: Realitatea de Suceava