Liderul PER a clarificat pe facebook parcursul amendamentului legislativ introdus de USR care va cenzura critica politică prin închisoare:

“De ce nu o să mai avem voie să criticăm politicienii corupți în România? Pe modelul hoțul strigă hoții, din cauza USR. Știați că în martie 2021 când Stelian Ion era Ministrul Justiției s-a introdus de către acest minister un amendament într-un proiect de lege, care incrimina incitarea la ură sau violență pe criterii de opinie sau apartenență politică Ideea sună frumos și etic. Ai crede că ăștia de la USR sunt pacifiști, dar în realitate efectele amendamentului introdus de Stelian Ion incriminează libera exprimare referitoare la opinie și apartenență politică. Jurnaliștii sau chiar cetățenii care scriu pe facebook ceva împotriva unui partid în mod direct devin pasibili de închisoare între 6 luni și 3 ani.

Ca să fie clar, acest amendament a fost propus de Ministerul Justiției sub Stelian Ion, pe o directivă cadru venită de la UE, care însă în fază incipientă nu incrimina opinia. După ce a introdus amendamentul Stelian Ion a predat responsabilitatea documentului către colega sa, senatoarea USR PLUS din Comisia Juridică Simona Spătaru, motiv pentru care la ceva timp și după unele contestări, proiectul trece și de Senat către Cameră.

După multă procedură legislativă în Parlament, dar mai ales în urma schimbărilor în structurile de conducere ale USR-PLUS, useriștii s-au trezit acum că nu mai sunt de acord cu legea propusă de ei. Proiectul de lege mai poate fi supus unei contestații înainte de promulgare, dar ca idee hoțul strigă hoții, iar USR din nou este de un penibil absolut. Mai întâi introduce un amendament care schimbă sensul unei legi într-o direcție odioasă, care o transforma în instrument de cenzură a opiniei, iar ulterior iese în media și critică legea. Cum să faci așa ceva? Cu toate astea, cred că IPOCRIZIA USR-Plus nu mai surprinde pe nimeni.

Scriu asta cât încă este legal, că după ce trece legea nu o să mai avem voie să zicem nimic de userei” susține Dănuț Pop

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentDeclarație HALUCINANTĂ a vicepreședintelui ANRE: Le dăm oamenilor „peşte”, de la 1 aprilie, dar ar fi cazul să înveţe să pescuiască
Articolul următorLiderul PER, Dănuț Pop, despre Florin Cîțu: ”Acum a prins curaj. Îl pasionează diplomația! În România le-a rezolvat pe toate!”