Polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul unui reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat un control privind modul de exploatare, gestionare, comercializare și transport al materialelor lemnoase, de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza comunei Pui.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au stabilit că reprezentanții unei societăţi comerciale dețineau în depozitul firmei, fără proveniență legală, un volum de 9,38 mc lemn rotund (rășinoase).  Prin urmare, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare a volumului de 9,38 mc de material lemnos.

De asemenea, în urma controlului efectuat în teren, poliţiştii au constatat  nereguli privind modul de exploatare al masei lemnoase contractate, respectiv operatorul economic nu a respectat obligativitatea de a amplasa panoul cu datele tehnice ale partizii aflate în lucru, în platforma primară.

În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cătălin Rădulescu, deputatul mitralieră. Medicul care nu crede în Covid
Articolul următorȘtefan Baltă, candidatul PER la Primăria Galați: Partidul Ecologist Român o să facă o surpriză frumoasă la alegeri