România pare complet depășită în gestionarea pandemiei. Președintele decretează stare de urgență după ce o anunță cu trei zile înainte. Avem stare de urgență fără efecte reale în societate, deocamdată. Și cel mai important, lipsește măsura testării masive în regim gratuit a populației, măsură instituită în Statele Unite, chiar și pentru persoanele neasigurate. Probabil că autoritățile nu au luat această decizie pentru că știu că ne confruntăm cu o altă criză în vreme de criză. Un medic de la Marie Curie se plânge într-o postare pe Facebook că nu ar exista destule teste de coronavirus în spitalele din țară. 

“Sunteți liberi sa ma acuzați ca induc panica și alte tâmpenii. Dar, exista mărturii serioase despre minciunile pe care ni le servesc autoritățile și marii specialiști.Nu știți ce se întâmpla cu adevărat in spitale.In primul rând, nu exista teste. In spitale mari din Bucuresti, ce sa mai vorbim de provincie.Vor veni pacienți infectati care nu vor putea fi testați, deci diagnosticați. (…) Nu testam, nu raportam! Asta este deviza lor!

Oficial, personalul este lăsat sa fie expus la infectie, pentru ca asta au declarat in ședințe, ca nu e nevoie de echipament de protectie.”, a scris Silvia Costinean, medic la Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți din cadrul Spitalului „Marie Curie” din Capitală. 

Un alt medic atrage atenția asupra expunerii la care sunt supuși rezidenții în spitale. Reprezentanții medicilor rezidenți solicită ministrului Sănătății să crească măsurile de protecție a personalul medical implicat în mobilizarea națională împotriva COVID-19. “Este nevoie de măști, mănuși, de substanțe dezinfectante, substanțe biocide, și de costume de protecție. Un medic care nu are suficiente metode de protecție asigurate în interacțiunea cu pacientul poate fi un vector de transmitere mult mai grav decât o persoană din populația generală”, a declarat președintele Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți, dr. Ioan Mirea, pentru rfi.ro.

Intr-o astfel de situație, Partidul Ecologist solicită autoritatilor să apese pe cel mai sigur buton și să apeleze la țările care s-au luptat deja cu virusul și există rezultate pozitive. Pentru că preţuim medicii si asistentii medicali din Romania care în această perioadă depun eforturi uriaşe în a-şi face datoria faţă de cetăţeni,  PER scoate în evidenţă următorul scenariu: se preconizează că ne vom confrunta cu o mare problema în mediul rural unde condițiile igienice sunt precare. În eventualitatea creşterii numarului de infectări în mediul rural, resursele materiale se vor epuiza rapid și ne va fi greu sa găsim parteneri în vederea achizițiilor. În prezent, toate resursele  medicale sunt concentrate pe câteva spitale de specialitate, celelalte nefiind “dotate corespunzător”. Ce va fi de facut dacă în curând se vor supraaglomera anumite spitale? Trebuie să ne protejam cetaţenii dar şi medicii, dacă ne dorim ca aceșia să aibă randament! PER consideră că ar trebui de urgenţă studiată problema de a se pune rapid în funcțiune, în România, fabrici proprii care să producă măcar o parte din materialele neceare,” se arată într-un comunicat semnat de președintele Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop.

Articolul precedentȚara în pericol – ministrul Alexe, populism pe Facebook
Articolul următorE confirmat! Izolarea omoară poluarea