„Numărul mare de cereri înregistrate într-un timp scurt arată că este o mare lipsă de locuri în creşe la nivel naţional, şi este nevoie de programul naţional de construire de creşe, măsură care este prezentă şi în Programul de Guvernare”, a spus Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă al UDMR.
 
Încă de la începutul mandatului său de ministru, Cseke Attila a subliniat nevoia de dezvoltare a reţelei naţionale de creşe, o prioritate guvernamentală, în vederea încurajării creşterii natalităţii, şi pentru a veni în ajutorul tinerelor mame când se întorc pe piaţa forţei de muncă după concediul de creştere a copilului. Ministerul de resort a prezentat şi planurile celor trei tipuri de creşe, pentru cel mult 50, 70, şi 110 copii., mai arată sursa citată de News.ro.
 
Ministrul Dezvolătorii a încurajat toate autorităţile publice locale să cerceteze nevoia construirii unor noi creşe, bazate pe rata de natalitate, şi să înainteze cereri în acest sens către Compania Naţională de Investiţii, unitate aflată în subordinea şi finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
 
La conferinţa de presă de la Arad a participat şi deputatul UDMR de Arad Faragó Péter.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentOpt transporturi de deșeuri, oprite de Comisarii Gărzii de Mediu, în Vama Giurgiu
Articolul următorDan Motreanu: ” Acord provizoriu între Parlamentul și Consiliul European asupra unui certificat digital UE privind Covid”