Deși avem destule resurse, nu le exploatăm, motiv pentru care apelăm în fiecare an la importurile de gaze naturale. Ministrul Energiei susține că iarna aceasta o trecem doar cu ce avem în depozite, fără să apelăm la extern.

Gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste iarna care vine fără importuri, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
 

“În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă au fost dezvoltate mai multe scenarii care ţin de media temperaturilor şi inclusiv de posibilitatea ca România să susţină alte state, în speţă să-i susţină pe fraţii noştri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Şi vă anunţ că astăzi este 100,6%. Deci, avem peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităţilor de stocare. Avem cu 400 de milioane, 417 milioane pentru a fi precis, de metri cubi mai mult faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Deci, cu ceea ce mai producem şi în sezonul rece, chiar dacă e o producţie mai mică din raţiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă”, a susţinut ministrul.

El a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea şi dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocuri şi producţie, există opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a recurge la o eventuală achiziţie de gaze naturale lichefiate.

“Avem opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan. Avem în continuare această opţiune securizată dinaintea mandatului meu şi este valabilă până în primăvara viitoare. Vorbim de un miliard de metri cubi pe care putem să-i tragem la nevoie. Sau o eventuală achiziţie a gazului sub formă lichefiată din Grecia, cel mai probabil, sau altă variantă”, a afirmat Burduja

Articolul precedentJoe Biden merge miercuri la Tel Aviv
Articolul următorJoe Biden ajunge astăzi în Israel